dreptunghi

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. rectangle)

1. patrulater cu toate unghiurile drepte.

dreptunghic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (dreptunghi + -ic)

1. cu unul sau mai multe unghiuri drepte.

dreptunghiular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. rectangulaire)

1. în formă de dreptunghi sau de paralelogram dreptunghic.
2. (geometrie) califică figurile în care există un unghi drept.

bazilică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. basilica, fr. basilique, lat. basilica)

1. edificiu public roman de formă dreptunghiulară, cu interiorul împărțit prin șiruri de coloane, care servea ca loc de judecată, bursă comercială sau loc de adunări.
2. biserică din primele secole ale creștinismului, după planul bazilicilor romane.
3. biserică catolică de mari proporții.

bocaport

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. baccaporto)

1. panou dreptunghiular care acoperă găurile de magazie de pe nave.

bramă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brame)

1. semifabricat de oțel, cu secțiune dreptunghiulară și muchiile rotunjite, având suprafața striată sau punctată.

cartolină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. cartolina)

1. carte poștală ilustrată de formă dreptunghiulară, pentru corespondență.

catetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cathète, gr. kathetos, vertical)

1. fiecare dintre laturile unghiului drept al unui triunghi dreptunghic.

cilindru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cylindre, lat. cylindrus)

1. s. m. corp geometric care rezultă din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale.
2. corp în formă de sul.
3. ~ri urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, în tuburile urinifere la bolnavii de nefrită; ~ central = țesut central din structura internă a rădăcinii și a tulpinii plantelor vasculare.
4. piesă în formă de tub din componența unui motor în care se deplasează pistonul.
5. piesă grea a unei mașini, care se rotește în jurul axei sale, pentru a conduce, a presa etc. un material; valț o ~ compresor = tăvălug.
6. s. n. joben.