expeditor, -oare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. expéditeur)

1. cel care expediază scrisori, colete, bani etc.

franco 2

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. franco)

1. inv. indicație care arată că taxele de transport ale unei trimiteri poștale au fost plătite de expeditor.

indicativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. indicatif, lat. indicativus)

1. adj. care indică, face cunoscut.
2. mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o acțiune reală.
3. s. n. denumire convențională pentru unități militare, comandanți etc.
4. (la un post de radio-tv.) semnal de identificare la începutul sau sfârșitul emisiunii.
5. ~ de apel = apelativ convențional din litere sau cifre, pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic ori radiofonic.

pantelegraf

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pantélégraphe)

1. aparat telegrafic cu ajutorul căruia se pot reproduce la postul receptor scrisul, desenele etc. transmise de expeditor.

post-restant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. poste-restante)

1. serviciu special care păstrează corespondența până când destinatarul vine să și-o ridice personal; (p. ext.) mențiunea făcută de expeditor pe plic.

retur

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. retour)

1. întoarcere, revenire la locul de plecare.
2. indicație scrisă pe un plic, colet etc. care arată că acesta trebuie înapoiat expeditorului.
3. (sport) a doua parte a unui campionat, în cadrul căreia se întâlnesc din nou aceiași participanți.

returna (3)

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. retourner)

1. a trimite înapoi (la expeditor).
2. (sport) a răspunde cu o lovitură serviciului adversarului.
3. a ~ un compliment = a răspunde la un compliment cu un compliment.