OK
X
formalist, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. formaliste)
1.
(om)
pătruns
de
formalism;
protocolar.
2.
(cel)
care
ține
mai
mult
la
forme;
birocrat.
birocratism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. bureaucratisme, rus. biurokratizm)
1.
interpretare
și
aplicare
formalistă,
cu
complicații
inutile,
a
legilor,
a
dispozițiilor,
în
rezolvarea
problemelor
administrative,
organizatorice
etc.;
birocrație.
birocrație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. bureaucratie)
1.
ansamblul
funcționarilor
publici
cu
atribuții
administrative.
2.
sistem
administrativ
formalist
care
se
caracterizează
prin
încetineală,
greutate,
lipsă
de
flexibilitate,
incapacitatea
de
a
se
ocupa
de
cazuri
particulare
etc.
3.
formă
de
sistem
politic
în
care
puterea
reală
este
deținută
și
transmisă
de
către
administrație.
4.
(prin
ext.)
hârțogărie,
paperaserie;
ineficiență,
ineficacitate.
exegetic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. exégétique)
1.
care
explică,
interpretează;
bazat
pe
exegeză.
2.
școală
~ă
=
curent
în
dreptul
burghez
care
consideră
că
textele
de
lege
trebuie
interpretate
scrict
literal
și
logic-formalist.
fovism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. fauvisme)
1.
curent
formalist
în
pictura
franceză
de
la
începutul
sec.
XX
care
reprezenta
lumea
concretă
în
culori
violente,
folosind
tonuri
pure
și
renunțând
la
perspectivă.
gongorism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. gongorisme)
1.
manieră
literară
formalistă
și
ermetică,
apărută
în
Spania
la
sfârșitul
sec.
XVI,
caracterizat
prin
abuz
de
imagini
și
întorsături
de
fraze
pompoase,
prin
prețiozitate
și
afectare;
cultism.
instrumentalism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. instrumentalisme)
1.
concepție
idealist-subiectivă,
variantă
a
pragmatismului,
care
consideră
că
noțiunile,
categoriile
și
teoriile
științifice
sunt
simple
„instrumente”
și
„chei”
utile,
fără
să
aibă
valoare
reflectorie
în
raport
cu
realitatea
obiectivă.
2.
școală
formalistă
în
poezie
care
își
propune
să
creeze
efecte
lirice
prin
combinații
sonore
muzicale,
expresive.