debilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. débilité, lat. debilitas)

1. stare de slăbire a organismului.
2. ~ mintală = formă ușoară de oligofrenie constând în dezvoltarea tardivă și incompletă a inteligenței.

inspirație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inspiration, lat. inspiratio)

1. inhalare a aerului în plămâni.
2. facultate creatoare, spontană a inteligenței umane.
3. avânt, entuziasm, forță creatoare.
4. (fig.) idee (salvatoare) apărută spontan în conștiință.

intelectronică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. intellectronics)

1. disciplină științifică, combinarea inteligenței umane cu posibilitățile oferite de mașinile electronice de calcul.

intelectualism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. intellectualisme)

1. concepție care afirmă capacitatea intelectului, a rațiunii de a cunoaște lumea.
2. concepție care reduce procesele afective și voliționale la cele intelectuale.
3. doctrină care reduce actul moral la înțelegerea, la cunoașterea binelui, care susține preeminența elementului intelectual în cadrul actului moral.
4. (filozofie) doctrină metafizică conform căreia totul în univers este subordonat inteligenței.
5. tendința unei persoane de a-și privilegia abilitățile intelectuale.
6. caracter al unei opere de artă în care predomină aspectul intelectual.

intelectualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. intellectualiste)

1. I. referitor la intelectualism și adepții săi.
2. (vorbind de cineva) marcat de intelectualism.
3. care privilegiază soluțiile pur intelectuale, de multe ori prin ignorarea realităților.
4. II. adept al intelectualismului.
5. persoană care aparține intelectualismului, doctrină metafizică conform căreia totul în univers este subordonat inteligenței.
6. (antonim) antiintelectualist.

noosferă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. noosphère)

1. înveliș al Pământului desemnând omenirea, ființele inteligente.