univers

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. univers, lat. universum)

1. lumea în totalitatea ei, nemărginită în timp și în spațiu, infinit de variată în ceea ce privește formele pe care le ia materia în procesul dezvoltării ei; cosmos.
2. lumea locuită; globul terestru.
3. cerc îngust al vieții cuiva; mediu în care se trăiește.
4. câmp, domeniu de activitate, de preocupări.
5. populație în cadrul unei operații statistice.

microunivers

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (micro1- + univers)

1. micul univers; microcosm (3).

universal

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT universalis
2. FR universel
3. EN universal; general
4. DE allgemein; universal
5. RU универсaльный; общий
6. HU általános, egyetemes

universal, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. univesel, lat. universalis)

1. adj. care se extinde la întregul univers, care cuprinde tot ce există.
2. comun unei totalități cuprinzătoare de entități; general.
3. (log.; despre judecăți) al cărei predicat se referă la întreaga sferă a subiectului.
4. mondial.
5. care posedă cunoștințe din toate domeniile, care are o cultură generală vastă.
6. (despre unelte, aparate) care poate fi folosit la mai multe operații.
7. s. n. mandrină de strung.

universalii

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. universalia)

1. (fil.) denumire dată de scolastici noțiunilor generale.

universalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. universalisme)

1. universalitate.
2. denumire dată teoriilor filozofice care afirmă existența unei realități ca un tot unit, universal.
3. direcție idealistă în etică care promovează ideea unei morale unice, general-umane, în cadrul societății.

universalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. universaliste)

1. I. referitor la universalism.
2. care este în favoarea universalismului.
3. care privește întreaga lume, toți oamenii.
4. care se adresează tuturor, fără deosebire
5. II. adept al universalismului.

absolut, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv., s.  
Etimologie: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricție, necondiționat.
2. total, complet, desăvârșit.
3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoașterea completă a realității; (fiz.) mișcare ~ă = deplasarea unui corp față de un sistem de referință fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).
4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.
5. valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracție de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.
6. s. n. principiu veșnic, imuabil, infinit, la baza universului.
7. ceea ce există în sine și prin sine.
8. adv. cu desăvârșire, exact.

agregat 2

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (după fr. agrégé)

1. (în unele țări) profesor ~ = profesor universitar care și-a obținut titlul prin concurs, dar a rămas totuși dependent de catedra altui profesor.

alchimist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. alchimiste)

1. practicant al alchimiei (practică de cercetare în vogă în Evul Mediu și care s-a dezvoltat în cele din urmă în chimie) care își petrecea viața căutând un elixir al nemuririi, un panaceu universal și/sau o piatră filozofală capabilă să transmute metalele comune în aur.
2. (var.) (înv.) alhimist.

alma mater

Parte de vorbire:  loc. s.  
Etimologie: (lat. alma mater, mamă hrănitoare)

1. (inițial, la romani) patria.
2. (ulterior) universitate.

antropocentric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anthropocentrique)

1. privitor la antropocentrism, care aparține antropocentrismului (doctrină care plasează omul în centrul Universului).
2. care constă în adoptarea antropocentrismului (vorbind despre un sistem filozofic sau cosmologic).

antropocentrism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anthropocentrisme)

1. concepție potrivit căreia omul este rațiunea de a fi a universului.