OK
X
universal
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
universalis
2.
FR
universel
3.
EN
universal;
general
4.
DE
allgemein;
universal
5.
RU
универсaльный;
общий
6.
HU
általános,
egyetemes
universal, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. univesel, lat. universalis)
1.
adj.
care
se
extinde
la
întregul
univers,
care
cuprinde
tot
ce
există.
2.
comun
unei
totalități
cuprinzătoare
de
entități;
general.
3.
(log.;
despre
judecăți)
al
cărei
predicat
se
referă
la
întreaga
sferă
a
subiectului.
4.
mondial.
5.
care
posedă
cunoștințe
din
toate
domeniile,
care
are
o
cultură
generală
vastă.
6.
(despre
unelte,
aparate)
care
poate
fi
folosit
la
mai
multe
operații.
7.
s.
n.
mandrină
de
strung.
universalii
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. universalia)
1.
(fil.)
denumire
dată
de
scolastici
noțiunilor
generale.
universalism
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. universalisme)
1.
universalitate.
2.
denumire
dată
teoriilor
filozofice
care
afirmă
existența
unei
realități
ca
un
tot
unit,
universal.
3.
direcție
idealistă
în
etică
care
promovează
ideea
unei
morale
unice,
general-umane,
în
cadrul
societății.
universalist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. universaliste)
1.
I.
referitor
la
universalism.
2.
care
este
în
favoarea
universalismului.
3.
care
privește
întreaga
lume,
toți
oamenii.
4.
care
se
adresează
tuturor,
fără
deosebire
5.
II.
adept
al
universalismului.
universalitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. universalité, lat. universalitas)
1.
caracterul
a
ceea
ce
este
universal;
universalism.
2.
totalitate,
generalitate.
3.
(jur.)
caracter
al
acelor
reguli
care
se
aplică
fără
nici
o
discriminare
și
în
mod
egal
în
toate
statele.
4.
caracterul
unei
organizații
internaționale
de
a
fi
deschisă
tuturor
statelor
lumii
care-i
acceptă
statutul.
universaliza
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. universaliser)
1.
a
face
ceva
să
devină
universal,
a
răspândi
în
întreaga
lume.
2.
(log.)
a
considera
sub
aspect
universal,
a
generaliza.
alchimist
Parte de vorbire:
s.m.
Etimologie: (fr. alchimiste)
1.
practicant
al
alchimiei
(practică
de
cercetare
în
vogă
în
Evul
Mediu
și
care
s-a
dezvoltat
în
cele
din
urmă
în
chimie)
care
își
petrecea
viața
căutând
un
elixir
al
nemuririi,
un
panaceu
universal
și/sau
o
piatră
filozofală
capabilă
să
transmute
metalele
comune
în
aur.
2.
(var.)
(înv.)
alhimist.
arhetip
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. archétype, lat. archetypum)
1.
(fil.;
la
Platon)
modelul
prim,
inițial,
ideal
al
obiectelor
sensibile,
considerate
ca
reprezentări
imperfecte
și
copii
ale
sale.
2.
fiecare
din
modulii
ancestrali
universali
ai
intuiției
și
intelectului
care
apar,
potrivit
psihologiei
abisale,
în
vis
și
în
mituri.
3.
tip
originar,
prim.
4.
original
(manuscris,
operă)
după
care
se
fac
reproduceri.
atracție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. attraction, lat. attractio)
1.
înclinație
puternică
spre
cineva
sau
ceva.
2.
farmec.
3.
tendință
de
apropiere
a
două
elemente
lingvistice.
4.
(fiz.)
forță
care
tinde
să
apropie
corpurile.
5.
~
universală
=
proprietate
a
tuturor
corpurilor
din
univers
de
a
se
atrage
reciproc;
gravitație.
6.
(pl.)
distracție,
petrecere,
amuzament.
7.
număr
de
~
=
număr
din
programul
unui
varieteu,
al
unui
circ.
big-store
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (engl. big store)
1.
magazin
universal
mare;
supermagazin,
supermarket.
categoremă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. catégorème)
1.
(log.;
la
Aristotel)
noțiune
universală
care
servește
la
stabilirea
unor
relații
între
lucruri.
catolicitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. catholicité)
1.
caracter
catolic,
universal.
2.
totalitatea
credincioșilor
catolici.