mutual

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. mutuel)

1. reciproc.

mutualism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. mutualisme)

1. sistem de solidaritate și de ajutor reciproc.
2. sistem social bazat pe mutualitate.
3. (biol.) conviețuire a mai multor organisme de specii diferite; simbioză.

mutualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. mutualiste)

1. I. referitor la mutualism.
2. care se bazează pe reciprocitate, mutualitate.
3. II. adept al mutualismului.
4. membru al unei societăți de ajutor reciproc.

mutualitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mutualité)

1. caracter mutual; reciprocitate.

mutualmente

Parte de vorbire:  adv. (rar)  
Etimologie: (fr. mutuellement)

1. în mod mutual; reciproc, (înv.) reciprocamente.

interferență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. interférence)

1. întâlnire, încrucișare, combinare a două sau mai multe fenomene, întâmplări, fapte etc.
2. suprapunere a efectelor a două mișcări vibratorii provenind din surse diferite.
3. (genet.) probabilitate mai redusă de crossing-over în vecinătatea unuia anterior realizat.
4. influența mutuală a sondelor prin care se exploatează același zăcământ.

interrelație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. interrelation)

1. relație mutuală, reciprocă.

mutualism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. mutualisme)

1. sistem de solidaritate și de ajutor reciproc.
2. sistem social bazat pe mutualitate.
3. (biol.) conviețuire a mai multor organisme de specii diferite; simbioză.

mutualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. mutualiste)

1. I. referitor la mutualism.
2. care se bazează pe reciprocitate, mutualitate.
3. II. adept al mutualismului.
4. membru al unei societăți de ajutor reciproc.

mutualitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mutualité)

1. caracter mutual; reciprocitate.

reciproc, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. réciproque, lat. reciprocus)

1. (despre fapte, fenomene, sentimente) care acționează unul asupra celuilalt.
2. (mat.) ecuație ~ă = ecuație care, pe lângă orice soluție dată, admite ca soluție și valoarea inversă a acesteia; teoremă ~ă (și s. f.) = teoremă ale cărei premise sunt concluziile altei teoreme și invers; judecăți ~e = judecăți în care subiectul uneia poate deveni predicatul celeilalte și invers; reflexiv ~ = reflexiv care arată că acțiunea este făcută simultan de două subiecte, fiecare dintre acestea suferind efectele acțiunii celuilalt.
3. (despre convenții, obligații) care angajează în egală măsură părțile contractante; mutual.