Dictionar

mesianism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. messianisme)

1. credință într-un mântuitor divin al lumii, care apare în dogmele mozaice și creștine; curent filozofic idealist, bazat pe idei mistico-religioase, mesianice.
2. (prin ext.) ideologie care anunță o lume miraculoasă și decisiv mai bună.
3. atitudine profetică și de exaltare în împlinirea unei misiuni prin sacrificiu.
4. (psihiatrie) convingere delirantă a unui subiect care se identifică cu Mesia și încearcă să facă prozelitism.
 

redemptoriu, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. rédempteur, lat. redemptor)

1. care asigură redempțiunea; mântuitor, izbăvitor.
 

salvator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. salvateur, lat. salvator)

1. I. care salvează, sau poate salva.
2. care mântuiește, care este în stare să asigure, să procure mântuirea.
3. II. persoană care salvează sau poate salva.
4. (prin special.) persoană care dezrobește sau poate dezrobi.
5. cel care mântuiește, care asigură mântuirea; mântuitor.
 

transfigurație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. transfiguration, lat. transfiguratio)

1. acțiunea de a transfigura, starea a ceea ce este transfigurat; transfigurare.
2. (religie; sintagmă) ~ia Domnului = Sărbătoarea religioasă a Schimbării la față a Mântuitorului Iisus Hristos pe Muntele Taborului.
3. (înv.) transfigurațiune.
 

răscumpărător, -oare

Parte de vorbire:  I. adj. (înv.), II. s.m. (înv.)  
Etimologie: (răscumpăra + -tor)

1. I. care poate fi răscumpărat; răscumpărabil.
2. care manifestă tendință de răzbunare; răzbunător.
3. (var.) răscumpărătoriu.
4. II. mântuitor.