Dictionar

nominalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. nominalisme)

1. curent în filozofia medievală care susținea că numai lucrurile individuale sunt reale, noțiunile generale fiind doar simple nume și neexistând independent de ele.
2. teorie burgheză care susține în mod eronat că banii nu sunt o marfă, nu au valoare intrinsecă, ci doar una convențională, nominală.
 

binominalism

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT binominalismus
2. FR binominalisme
3. EN binominalism
4. DE Binominalismus
5. RU биноминaлизм
6. HU kétnevűség
 

binominalism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. binominalisme)

1. sistemul nomenclaturii binare.
2. (biol.) clasificare descendentă bazată pe caractere care privesc în esență sexualitatea speciilor.
 

trinominalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. trinominalism)

1. definire a noțiunilor prin folosirea a trei termeni.
 

conceptualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conceptualisme)

1. concepție în filozofia scolastică medievală apropiată de nominalism, care recunoaște existența generalului.
 

nominalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. nominaliste)

1. I. referitor la nominalism, doctrină filosofică conform căreia ideile sau conceptele generale există numai în cuvintele folosite pentru a le exprima.
2. II. adept al nominalismului.
 

psitacism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. psittacisme)

1. denumire dată de filozoful german Leibnitz teoriei nominalismului.
2. tulburare de vorbire în repetarea mecanică a celor auzite sau citite, fără a le înțelege; papagalism.
3. (fig.) imitație, maimuțăreală.
 

binominalism

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT binominalismus
2. FR binominalisme
3. EN binominalism
4. DE Binominalismus
5. RU биноминaлизм
6. HU kétnevűség