Dictionar

german, -ă I

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. germanus, fr. germain)

1. (pl.) popoare indo-europene care au locuit în antichitate în centrul, vestul și estul Europei.
2. adj., s. m. f. (locuitor) din Germania.
3. (s. f.) limbă vorbită de germani (II).
 

germanic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. germanique, lat. germanicus)

1. propriu germanilor.
2. limbi ~ce = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și nordul Europei.
 

germanism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. germanisme)

1. cuvânt, expresie proprii limbii germane; cuvânt de origine germană pătruns într-o altă limbă și neintegrat de aceasta.
2. germanitate.
 

germanist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. germaniste, germ. Germanist)

1. specialist în germanistică.
2. specialist în limbi germanice, literatură sau civilizație germanică.
 

germanistică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Germanistik)

1. disciplină care studiază limbile și literaturile germanice.
 

germanitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (german + -itate)

1. caracterul a ceea ce este german; germanism (2).
2. lumea germanică.
 

afrikaans

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. afrikaans)

1. limbă de origine olandeză, vorbită de afrikanderi.
2. limba germanică destul de apropiată de olandeză, vorbită în Africa de Sud, unde are statut de limbă oficială, și în Namibia (și, într-o măsură mai mică, Botswana, Zambia și Zimbabwe).
 

alemandă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allemande)

1. vechi dans de origine germană, inițial vesel, vioi, ulterior moderat, grav; melodia corespunzătoare.
 

alsacian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alsacien)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Alsacia.
2. (s. n.) ansamblu de dialecte germanice vorbite în Alsacia.
3. adj. lup ~ (și s. m.) rasă de câini de pază, de talie mare.
 

alumnat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Alumnat, fr. alumnat)

1. stabiliment școlar de grad secundar, în unele congregații din Germania și S.U.A.
 

anglo-saxon, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anglo-saxon)

1. s. m. f. pl. populații germanice care s-au deplasat de pe continent în Insulele Britanice în sec. V-V
2. adj. care aparține anglo-saxonilor.
3. limbă ~ă = limbă germanică vorbită de anglo-saxoni; engleza veche.
 

arheopterix

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. archéoptéryx)

1. (paleontologie) animal fosil, capabil de zbor, prevăzut cu pene și dinți, prezentând simultan caracteristicile unei reptile și ale unei păsări; acești dinozauri aviari, cu o lungime mai mică de 60 cm, au trăit în urmă cu aproximativ 150 milioane de ani, la sfârșitul jurasicului, într-un mediu insular, care se află în prezent în Germania.