Dictionar

abscisă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abscisse, lat. /linea/ abscissa)

1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea și sensul segmentului cuprins între originea axei și un punct dat, determinând poziția acestuia.
2. prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.
 

adjunct, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (lat. adiunctus, cf. germ. Adjunkt, fr. adjoint)

1. (persoană) cu funcție imediat subordonată unui conducător de instituție etc.
 

adversativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adversatif, lat. adversativus)

1. care exprimă o opoziție.
2. propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție coordonată care exprimă o opoziție față de coordonata ei; conjuncție ~ă = conjuncție care introduce o propoziție adversativă.
 

arhifonem

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. archiphonème)

1. unitate fonologică supraordonată fonemului, despre care în lingvistica structurală se afirmă că reunește în sine două sau mai multe foneme.
 

atributiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. attributif)

1. cu funcție de atribut.
2. propoziție ~ă = (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziție relativă.
 

cartezian, -a

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. cartésien)

1. I. care aparține cartezianismului, privitor la cartezianism.
2. care îl are ca autor sau origine pe Descartes, care este formulat de el.
3. coordonate ~ene = sistem de numere care definesc poziția unui punct în raport cu două axe perpendiculare (abscisa și ordonata).
4. nomogramă ~ă = nomogramă raportată la un sistem de coordonate plane.
5. II. adept al cartezianismului.
6. cel care a adoptat doctrina lui Descartes.