Dictionar

punctual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. punctual, după fr. poncuel)

1. (și adv.) care respectă întocmai termenul fixat; făcut la momentul hotărât; exact, precis.
2. (despre aspectul verbelor) care arată că acțiunea se referă la un singur moment al desfășurării.
3. (mat.) referitor la un punct.
 

punctualitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. ponctualité)

1. însușirea de a fi punctual; exactitate, regularitate în executarea unei lucrări.
2. acuratețea de a face anumite lucruri într-un anumit timp, așa cum a fost intenționat sau promis.
3. calitatea unei persoane care respectă timpul, termenele fixate.
4. calitatea unui lucru care indică ora exactă.
 

punctualmente

Parte de vorbire:  adv. (învechit)  
Etimologie: (fr. ponctuellement)

1. în mod punctual; la timp, cu punctualitate.
 

cvasistelar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. quasistellar)

1. (despre un astru) a cărui imagine fotografică este punctuală ca a unei stele, dar a cărui natură nu este stelară.
 

exact, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exact, lat. exactus)

1. (și adv.) conform cu realitatea, întocmai, chiar.
2. științe ~e = științe în care formulările se pot prezenta în formă matermatică.
3. care reproduce întocmai un model; fidel.
4. (despre oameni) punctual.
 

exactitudine

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. exactitude)

1. caracterul a ceea ce este exact; calitatea de a fi exact; exactitate.
2. calitatea unei persoane punctuale; punctualitate.
3. conformitate strictă cu adevărul, realitatea.
4. (antonime) inexactitate, inexactitudine.
 

izometric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. isométrique)

1. (despre cristale) de dimensiuni egale; (despre versuri) cu măsură egală.
2. (mat.; despre o transformare punctuală) care păstrează distanța a două puncte oarecare;
3. (geom.) perspectivă ~ă = perspectivă ale cărei axe de comparație sunt egale.
4. (med.) contracție ~ă = contracție a unui mușchi fără ca acesta să se poată scurta, rămânând la aceeași lungime.
 

promptitudine

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. promptitude, lat. promptitude)

1. însușirea de a fi prompt; rapiditate și punctualitate în executarea unui lucru, într-o intervenție etc.; (rar, înv.) nepreget, (înv.) promtitate.
2. (var.) (înv.) promptitudă.
 

punctualitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. ponctualité)

1. însușirea de a fi punctual; exactitate, regularitate în executarea unei lucrări.
2. acuratețea de a face anumite lucruri într-un anumit timp, așa cum a fost intenționat sau promis.
3. calitatea unei persoane care respectă timpul, termenele fixate.
4. calitatea unui lucru care indică ora exactă.