Dictionar

conformist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. conformiste)

1. I. care se conformează pasiv uzanțelor și tradițiilor stabilite.
2. care respectă strict normele, tradiția, morala curentă etc.
3. II. adept al conformismului; cel care se conformează din interes părerilor, convingerilor altora.
4. (antonime) anticonformist, contestatar, nonconformist.
 

conservator 2, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conservateur, lat. conservator)

1. adj. care conservă, conservativ2, conservatorist.
2. atașat de instituțiile trecutului, refractar la ceea ce este nou.
3. partid ~ (și s. m. pl.) = denumire a unor partide valorificând tradiția în plan politic și ideologic.
4. s. m. f. cel care îngrijește piesele dintr-un muzeu; custode.
5. s. n. instituție specializată, subordonată administrației poștale, unde sunt păstrate colecții filatelice.
6. ~ de ulei = rezervor metalic deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul.
 

hierofanie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hiérophanie)

1. act prin care se manifestă sacrul; relevare a unei entități sacre în tradiția spirituală a unui popor.
 

rishi

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. rishi, din sanscrită ऋषि „înțelept, pustnic, ascet”)

1. (religie) om de mare sfințenie și înțelepciune în tradiția hindusă.
 

ritualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ritualisme)

1. supunere excesivă la ceremoniile (bisericești).
2. tendință care urmărește să sublinieze importanța riturilor și ritualurilor prescrise de tradiția superstiției sau de credința religioasă.
 

tradiționalist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. traditionaliste)

1. I. care ține de tradiționalism; propriu tradiționalismului.
2. care respectă tradiția; conformist, conservator.
3. II. adept al tradiționalismului.
4. (antonime) antitradiționalist, modernist.