Dictionar

victimă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. victime, lat. victima)

1. (ant.) animal sau om care era jertfit unei divinități.
2. cel care suferă de pe urma unei nenorociri, care are o durere, o suferință, un accident.
 

cleptofobie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cleptophobie)

1. teamă patologică de a nu fi victima unui furt sau de a nu fura.
 

confruntație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. confrontation, lat. confrontatio)

1. acțiunea de a confrunta, de a pune față în față, de a opune lucruri, fapte, idei etc. și rezultatul ei; confruntare.
2. conversație în timpul căreia interlocutorii se confruntă.
3. (drept penal) acțiunea de a confrunta un acuzat cu victima sau cu un martor.
4. (var.) (înv.) confruntațiune.
 

hostie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hostie, lat. hostia)

1. (la greci și la romani) jertfă adusă zeilor; (la evrei) animal adus ca jertfă lui Dumnezeu.
2. (la catolici) azima împărtășaniei.
3. (fig.) victimă.
 

restaurativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. restaurativ)

1. referitor la restaurare; care restaurează sau care permite restaurarea.
2. (drept) justiție ~ă = demers penal care urmărește restabilirea coeziunii sociale prin implicarea autorului unei infracțiuni în corectarea efectelor acesteia, în raport cu victima și, după caz, cu alți membri ai comunității afectate; justiție reparatorie.
 

talion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. talion)

1. pedeapsă, răzbunare în tratarea vinovatului în același chip în care a procedat și el cu victima.
2. legea ~ului = lege penală la unele popoare din vechime, potrivit căreia vinovatul era tratat în același chip în care a procedat cu victima sa.
 

victimiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (engl. victimize)

1. a transforma (pe cineva) în victimă; a persecuta.