Dictionar

catacombă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catacombe, it. catacomba)

1. galarie subterană care servea primilor creștini ca loc de refugiu, de cult și de înmormântare; (p. ext.) galerie subterană (lungă și îngustă).
 

catafalc

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catafalque, germ. Katafalk)

1. postament pe care se așază sicriul unui mort până la înmormântare.
 

cenotaf

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. cénotaphe, lat. cenotaphium, gr. kenotaphion)

1. monument funerar sau mormânt gol ridicat în memoria unei persoane decedate, în general ilustră sau reprezentativă, care a fost înmormântată în altă parte sau care nu a primit înmormântare.
 

etnotanatologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (etno- + tanatologie)

1. disciplină etnologică având ca obiect de studiu riturile de înmormântare ale unui popor.
 

exhumație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. exhumation)

1. acțiunea de a exhuma și rezultatul ei; actul de a dezgropa ceea ce a fost îngropat; exhumare.
2. acțiunea de a dezgropa un cadavru, de a-l scoate din locul său de înmormântare.
3. (geol.) dezvelire a unor forme de relief mai vechi de sub o cuvertură de roci mai noi, erodate.
4. (figurat) acțiunea de a găsi sau de a scoate la iveală lucruri vechi sau nefolosite; acțiunea de a scoate din uitare.
5. (var.) (înv.) exhumațiune.
 

funebru, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. funèbre, lat. funebris)

1. de înmormântare.
2. marș ~ = marș solemn care se execută de obicei la înmormântări.
3. trist, jalnic; lugubru, sinistru.