Dictionar

curabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. curable, lat. curabilis)

1. care poate fi vindecat, îngrijit.
 

curabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. curabilité)

1. însușirea sau starea a ceea ce este curabil sau vindecabil.
2. (antonime) incurabilitate, incorigibilitate.
 

bacovianism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bacovian + -ism)

1. caracteristică a poeziei lui Bacovia, care exprimă sentimentul izolării, o nostalgie incurabilă, monotonia vieții citadine, obsesia morții, nevroze și plictisul halucinant al periferiei provinciale.
 

benignitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. bénignité)

1. caracter a ceea ce este benign.
2. (med.) caracterul unei boli fără gravitate, al unui remediu inofensiv.
3. caracterul sau calitatea de a fi bun, blând și iertător.
4. (antonime) malignitate, incurabilitate.
 

canceros, -oasă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. cancéreux)

1. I. (med.) care ține de natura cancerului, care aparține cancerului; care are cancer.
2. II. (med.) bolnav care suferă de cancer.
3. (fig.) persoană despre care se crede că suferă de un rău incurabil și adânc înrădăcinat.
 

eutanasie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. euthanasie, gr. euthanasia)

1. moarte ușoară, fără dureri.
2. provocare de către medic a morții unui bolnav incurabil, pentru a-i curma suferințele. 3. sacrificare, prin procedee rapide, nedureroase, a animalelor bolnave.
 

incorigibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incorrigible)

1. care nu se (mai) poate îndrepta, corija; care persistă în greșelile, erorile sale.
2. (var.) incorijibil.
3. (antonime) curabil, corigibil.
 

incurabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. incurabilité)

1. însușirea, starea a ceea ce este incurabil.
2. caracterul bolilor care nu sunt susceptibile de vindecare.
3. (prin ext.) imposibilitate de a corecta un defect moral.
4. (antonim) curabilitate.