Dictionar

apogeu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apogée, gr. apogaion)

1. punctul cel mai depărtat de Pământ de pe orbita unui satelit natural sau artificial.
2. punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei situații etc.; culme.
 

acmee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acmé)

1. apogeu, punct culminant.
2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă.
3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie și ontogenie.
 

culmina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. culminer, lat. culminare)

1. (despre aștri) a atinge punctul de culminație.
2. (fig.) a atinge cel mai înalt stadiu; a ajunge la apogeu.
 

decadentism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. décadentisme)

1. denumire dată unor curente literar-artistice de la sfârșitul sec. XIX, caracterizate prin disoluție a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori.
2. mișcare literar-artistică europeană, caracterizată prin revolta împotriva rigidităților școlii parnasiene, cultivarea brutală a inovațiilor formale și a senzațiilor tari, prin rafinament stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva în simbolism.
 

orgasmic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. orgasmique)

1. referitor la orgasm, apogeul plăcerii sexuale; orgastic.
 

prerafaelitism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. preraphaelitism, după fr. préraphaélisme)

1. curent afirmat deopotrivă în pictură și în poezie, în Anglia, la mijlocul sec. XIX, ca o reacție împotriva academismului, care, considerând operele predecesorilor lui Rafael ca apogeu al picturii, milita pentru o întoarcere la puritatea artei acestora.
 

simbolist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. symboliste)

1. I. referitor la simbolism, care aparține simbolismului.
2. II. adept al simbolismului (mișcare artistică europeană care s-a dezvoltat în anii 1870 și a atins apogeul în anii 1890).
3. poet, literat, artist etc. care aparține simbolismului.