câștigat

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. câștiga)

1. care a fost obținut de cineva; dobândit.
2. (despre oameni) care s-a ales cu un folos (din ceva), care și-a îmbogățit cunoștințele, experiența.

aptitudine

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aptitude, lat. aptitudo)

1. înclinație, dispoziție naturală sau câștigată de a face unele lucruri; destoinicie.

beneficiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. beneficium, fr. bénéfice)

1. (în feudalism) concesiune de pământ făcută de un suzeran unui vasal ca recompensă în schimbul achitării de unele obligații.
2. folos, profit, câștig.
3. ~ de inventar = drept de care se bucură un moștenitor de a accepta condiționat o succesiune.
4. venit net al unei întreprinderi; sursă de acumulare.
5. sub ~ de inventar = în mod provizoriu, sub rezervat verificării.

binemerita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (bine + merita)

1. a câștiga dreptul la recunoștința cuiva.

brec 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (amer. break)

1. comandă dată luptătorilor la box sau la catch să se despartă, să înceteze lupta corp la corp.
2. (tenis) ghem câștigat de un jucător pe serviciul adversarului.
3. (jaz) improvizație melodică sau ritmică la finele unei fraze, când se întrerupe acompaniamentul ritmic și cântă numai solistul.
4. dans acrobatic bazat pe mișcări sacadate, având puncte comune cu gimnastica acrobatică și cu pantomina.

camorrist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. camorrista)

1. cel care folosește prepotența, corupția și favoritismul ca mijloc de a obține funcții și câștiguri; membru al camorrei (echivalentul napolitan sau urban al mafiei siciliene sau rurale).

campion, -oană

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. campione)

1. luptător într-o întrecere cavalerească, într-un turnir.
2. sportiv, echipă, țară care câștigă primul loc într-o competiție sportivă.
3. (fig.) apărător principal al unei idei, al unei cauze etc.