OK
X
coeziune
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cohésion)
1.
forță
de
atracție
care
se
exercită
între
particulele
(molecule,
atomi,
ioni)
de
același
fel
ale
corpurilor.
2.
(fig.)
legătură
strânsă,
de
ordin
interior.
coeziv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. cohésif)
1.
care
asigură
coeziunea,
unitatea
a
ceva;
care
leagă,
unește.
2.
constituit
din
părți
care
sunt
strâns,
logic
legate
între
ele;
coerent.
deconsolidare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (deconsolida)
1.
acțiunea
de
a
deconsolida,
pierdere
a
legăturilor
solide
de
coeziune
dintre
particulele
unei
roci.
dezagregare
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (dezagrega)
1.
acțiunea
de
a
(se)
dezagrega.
2.
transformare
chimică
a
unui
material
sau
a
unei
substanțe,
insolubile
în
dizolvanți
obișnuiți,
în
substanțe
dintre
care
cel
puțin
una
este
solubilă.
3.
distrugere
a
stării
de
coeziune
a
unei
roci
sub
acțiunea
agenților
geomorfologici
externi.
dezagregație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. désagrégation)
1.
acțiunea
de
a
se
dezagrega
și
rezultatul
ei;
dezagregare.
2.
descompunerea
unui
corp
în
elementele
sale
constitutive.
3.
degenerescența
sau
distrugerea
treptată
a
unei
persoane
sau
a
unui
lucru.
4.
(fig.)
distrugerea
principiilor
de
unitate,
coeziune
etc.
5.
(antonim)
agregație.
dezarticula
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. désarticuler)
1.
tr.
(med.;
despre
membre)
a
face
să
iasă
din
articulație.
2.
(chir.)
a
amputa
la
nivelul
unei
articulații.
3.
refl.
(despre
oase)
a
ieși
din
încheieturi.
4.
a-și
pierde
coeziunea,
a
se
dezmembra.
dezarticulație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. désarticulation)
1.
acțiunea
de
a
(se)
dezarticula
și
rezultatul
ei;
dezarticulare.
2.
acțiunea
de
a
face
un
os
să
iasă
din
articulație.
3.
acțiunea
de
a
separa,
de
a
desprinde
elementele
care
alcătuiesc
ceva;
operație
de
separare
a
cuvintelor,
a
silabelor
și
a
altor
sunete
ale
vorbirii.
4.
(prin
ext.)
faptul
de
a-și
pierde
coeziunea.
5.
(var.)
(înv.)
dezarticulațiune.