Dictionar

carbura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. carburer)

1. a introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros topit.
 

carbură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carbure)

1. compus al carbonului cu un metal sau cu unele metaloide.
2. ~ de calciu = carbid.
 

carburant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carburant)

1. combustibil lichid, volatil, la motoarele cu ardere internă.
 

carburație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carburation)

1. amestecare a combustibilului cu aer (la motoarele cu ardere internă).
 

carburator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carburateur)

1. organ al unui motor cu ardere internă în care se formează amestecul carburant.
 

decarbura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décarburer)

1. a reduce prin oxidare proporția de carbon dintr-un aliaj de fier.
2. a micșora conținutul de carbon din stratul superficial al pieselor de oțel încălzite în cuptoare.
 

hidrocarbură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. hydrocarbure)

1. compus organic din carbon și hidrogen.
 

protocarbură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. protocarbure)

1. combinația cea mai săracă în carbon pe care un corp simplu o poate forma cu acesta.
 

acetilenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétylène)

1. hidrocarbură aciclică nesaturată, gaz incolor cu miros specific, explozibil, care arde cu flacără albă intensă.
 

aeroreactor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aéroréacteur)

1. reactor la care carburatorul necesar arderii combustibilului este aerul atmosferic precomprimat.
 

aerozină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérozine)

1. carburant lichid pentru motoarele-rachetă.
 

alcan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alcane)

1. hidrocarbură aciclică saturată; parafină.
 

alchenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alkène, germ. Alkena)

1. hidrocarbură ciclică nesaturată; olefină.
 

alchină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Alkine)

1. hidrocarbură aciclică nesaturată, cu o triplă legătură.