Dictionar

canon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. canon, germ. Kanon)

1. normă, regulă fundamentală.
2. (arte) regulă fixă care stabilește proporția diferitelor părți ale corpului.
3. compoziție polifonică în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută fiecare aceeași melodie; imitație (2).
4. caracter de literă de 36 puncte tipografice.
5. ansamblul cărților considerate sfinte; parte a ceremonialului de liturghie.
 

decarbura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décarburer)

1. a reduce prin oxidare proporția de carbon dintr-un aliaj de fier.
2. a micșora conținutul de carbon din stratul superficial al pieselor de oțel încălzite în cuptoare.
 

docimazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. docimasie, gr. dokimasia)

1. mod de verificare și selecționare a candidaților la magistraturi, oratorie etc. în Atena antică.
2. cercetare a cauzelor unui deces prin examinarea organelor după autopsie.
3. disciplină care determină proporția de metale utilizabile conținute de minereuri; docimastică (II).
 

modenatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. modénature)

1. (arhit.) proporția și profilul mulurilor specifice unui ordin arhitectonic.
 

multiplicativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. multiplicatif)

1. care multiplică; care exprimă o multiplicare.
2. numeral ~ = numeral care exprimă proporția în care crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune.
 

sex-ratio

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl., fr. sex-ratio)

1. raportul sexelor la naștere.
2. raportul numeric dintre masculi și femele într-o populație umană sau animală (într-un anumit stadiu al evoluției lor).
3. (sinon.) raportul sexelor; proporția sexelor.
4. (var.) sex ratio.