OK
X
-CENTRU
Parte de vorbire:
sufix
Etimologie: (lat. centrum „mijloc, centru”)
1.
„centru”.
acromocentru
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. achromocentre)
1.
corpuscul
cromozomic
lipsit
de
cromatină.
2.
(bot.)
figuri
asteriale
sau
fusoriale
de
natură
centrozomică
lipsite
de
cromatină.
anticentru
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. anticentre)
1.
(geol.)
loc
de
pe
suprafața
Pământului
diametral
opus
epicentrului
unui
cutremur.
2.
(matematică)
~l
unui
patrulater
inscriptibil
=
punctul
de
intersecție
al
perpendicularelor
duse
din
mijlocul
fiecărei
laturi
ale
patrulaterului
pe
latura
opusă;
punctul
lui
Mathot.
3.
(matematică)
~
al
tetraedrului
=
simetricul
centrului
sferei
circumscrise
față
de
centrul
de
greutate
al
tetraedrului.
apocentru
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. apocentre)
1.
punct
al
orbitei
unui
corp
ceresc
unde
acesta
se
află
la
cea
mai
mare
distanță
de
corpul
central
în
jurul
căruia
se
mișcă.
baricentru
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. barycentre)
1.
punct
de
aplicație
al
rezultantei
forțelor
de
presiune;
centru
de
greutate.
2.
punct
de
întâlnire
al
medianelor
într-un
triunghi.
cenocentru
Parte de vorbire:
Traducere
Etimologie:
1.
LAT
coenocentrum
2.
FR
cénocentre
3.
EN
coenocentrum
4.
DE
Zönozentrum
5.
RU
ценоцентр
6.
HU
cönocentrum
acentric, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. acentrique, lat. acentricus)
1.
(despre
cromozomi)
nedispus
în
centru.
2.
lipsit
de
centromere.
aerobază
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (aero- + bază)
1.
centru
de
exploatare
a
aparatelor
de
zbor.
aferent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. afférent, lat. afferens)
1.
în
legătură
cu
ceva.
2.
care
se
cuvine,
revine
cuiva.
3.
(anat.;
despre
vase,
nervi)
care
merge
de
la
periferie
către
un
centru
important
sau
un
organ.
analatism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. anallatism)
1.
proprietate
optică
a
stadimetrului
și
a
taheometrelor
de
a
da
direct
prin
citire
distanța
de
la
centrul
aparatului
foto
la
mira
vizată.
anaseism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (ana- + seism)
1.
undă
seismică
a
cărei
primă
deplasare
se
produce
dinspre
epicentru
spre
exteriorul
regiunii
respective.
anticentru
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. anticentre)
1.
(geol.)
loc
de
pe
suprafața
Pământului
diametral
opus
epicentrului
unui
cutremur.
2.
(matematică)
~l
unui
patrulater
inscriptibil
=
punctul
de
intersecție
al
perpendicularelor
duse
din
mijlocul
fiecărei
laturi
ale
patrulaterului
pe
latura
opusă;
punctul
lui
Mathot.
3.
(matematică)
~
al
tetraedrului
=
simetricul
centrului
sferei
circumscrise
față
de
centrul
de
greutate
al
tetraedrului.