Dictionar

cerbărie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cerb + -ărie)

1. loc, teren unde sunt ținuți cerbii.
2. parc, rezervație pentru creșterea cerbilor.
 

cerber

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cerbère, lat. cerberus)

1. (mit.) câine cu trei capete care păzea intrarea în infern.
2. (fig.) paznic, gardian neînduplecat.
 

cerbește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (cerb + -ește)

1. în felul cerbilor; cum fac cerbii; ca cerbii.
 

cerbicie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cerbice + -ie)

1. atitudine plină de perseverență și de încăpățânare; tenacitate, dârzenie.
 

cerbicos, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (cerbice + -os)

1. cu cerbicea (ceafa) tare.
2. (fig.) încăpățânat, căpățânos, tenace.
 

cerboaică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cerb + -oaică)

1. (zool.) femelă a cerbului; cearbă, cerboaie, ciută.
 
 

afrodizie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphrodisie)

1. exacerbare patologică a instinctului sexual.
 
 

cervide

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cervidés)

1. pl. familie de erbivore rumegătoare, cu coarne osoase, pline, ramificate, care se schimbă anual: cerbul.
 

cervin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. cervinus, fr. cervin)

1. asemănător cerbului; de cerb, cerbesc.