OK
X
elocvență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. éloquence, lat. eloquentia)
1.
însușirea
de
a
fi
elocvent;
arta
de
a
vorbi
frumos,
emoționant,
convingător;
elocință.
2.
expresivitate.
elocință
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (lat. eloquentia)
1.
darul
vorbirii,
talentul
de
a
vorbi
frumos,
de
a
mișca,
de
a
convinge;
calitatea
artistică
și
persuasiunea
în
vorbire
sau
scris;
elocvență.
orator
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (lat. orator, fr. orateur)
1.
persoană
care
compune
sau
ține
discursuri,
care
vorbește
în
fața
unui
public.
2.
persoană
elocventă,
care
are
talentul
de
a
vorbi
frumos
în
public.
3.
persoană
care
ține
adesea
discursuri
în
fața
unui
public
din
cauza
profesiei
sale.
4.
persoană
care
vorbește
în
numele
altora;
purtător
de
cuvânt.
5.
(înv.)
primar
al
unui
sat
sau
al
unui
târg;
vornic.
6.
(înv.)
sol;
ambasador.
7.
(var.)
(înv.)
oratore.
oratorie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (lat., it. oratoria)
1.
arta
de
a
compune
și
de
a
rosti
discursuri;
oratorism.
2.
arta
de
a
vorbi
convingător
și
frumos
în
public;
elocvență,
retorică,
oratorism.
retoric, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. rhétorique, lat. rhetorica, gr. rhetorike)
1.
adj.
care
aparține
retoricii;
de
retor.
2.
(peior.;
despre
stil)
afectat,
emfatic.
3.
s.
f.
arta
exprimării
alese,
utilizată
în
scopul
convingerii
unui
auditoriu;
oratorie,
elocvență.
4.
figură
(de)
~ă
=
formă
de
exprimare,
întorsătură
de
frază
care
înfrumusețează
stilul,
dându-i
mai
multă
plasticitate
și
vigoare.
5.
(peior.)
declarație
emfatică;
afectare.
retorism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (retor/ic/ + -ism)
1.
abuz
de
figuri
și
de
elemente
retorice;
elocvență
emfatică,
lipsită
de
idei.
vorbitorie
Parte de vorbire:
s.f. (înv.)
Etimologie: (vorbitor + -ie)
1.
însușirea
de
a
fi
elocvent;
arta
de
a
vorbi
frumos,
emoționant,
convingător;
elocvență.
2.
vorbă
multă
și
fără
rost;
vorbărie.