Dictionar

excitație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. excitation, lat. excitatio)

1. excitare.
2. proces fiziologic manifestat prin accentuarea activității funcționale a unei celule, a unui țesut sau organ ca reacție la un stimul.
3. stare de enervare, de încordare, de ațâțare.
4. producere a unui câmp magnetic util în mașini, aparate sau instrumente electrice.
5. producere a câmpului magnetic inductor util în mașinile, aparatele și instrumentele electrice.
 

excitație

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT excitatio
2. FR excitation
3. EN excitation
4. DE Reiz
5. RU возбуждение
6. HU inger
 

excitativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. excitatif)

1. care stimulează activitatea unui organ; care excită sau servește la excitare; excitant.
2. (var. înv.) escitativ.
 

excitator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. excitateur, lat. excitator)

1. adj. excitant.
2. s. n. mașină electrică pentru alimentarea înfășurării de excitație (4) a altor mașini electrice.
 

acuitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acuité)

1. capacitate senzorială de a percepe excitații foarte slabe; agerime, ascuțime.
2. grad de înălțime pe care îl poate atinge o voce, un instrument muzical.
 

aferentație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. afférentation)

1. transmitere a excitației de la neuronii receptori periferici la cei centrali.
 

algezimetrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. algésimétrie)

1. determinare a intensității excitației necesare provocării unei senzații dureroase.
 

aliterație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. allitération)

1. repetare, cu efect muzical, a aceluiași sunet (consoană) sau grup de sunete în cuvinte care se succedă; homeoproforon, parhomeon.
2. (med.) repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică.
3. tendință patologică, obsedantă spre rimă, realizată prin repetarea de silabe.
4. (înv.) aliterațiune.
 

anatropism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anatropisme)

1. curbare a plantelor în direcția factorului de excitație.
 

andromorfoză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. andromorphose)

1. modificare morfologică rezultând în urma excitațiilor produse de tubul polinic în curs de dezvoltare.