Dictionar

excita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. exciter, lat. excitare)

1. a activa, a stimula funcția unei celule, a unui țesut, organ etc.
2. (fig.) a irita, a ațâța.
3. a provoca o senzație, un sentiment.
4. (fiz.) a comunica un plus de energie unui sistem fizic.
5. a produce un câmp magnetic într-o mașină electrică.
 

autoexcita

Parte de vorbire:  vb. refl.  
Etimologie: (fr. s’autoexciter)

1. a se excita pe sine însuși, fără intervenție exterioară.
 

excitabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. excitable)

1. care poate fi excitat (ușor).
2. care se enervează repede, se irită; iritabil.
3. (fiziologie) care este capabil să intre în activitate și să reacționeze sub acțiunea unui agent extern sau intern.
 

excitabilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. excitabilité)

1. capacitate a materiei vii de a reacționa în mod special la stimuli.
 

excitabilitate

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT excitabilitas
2. FR excitabilité
3. EN excitability
4. DE Reizbarkeit
5. RU возбуждaемость
6. HU ingerlékenység, ingerelhetőség
 

excitant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. excitant)

1. adj. care excită; excitator.
2. s. n. substanță, factor care provoacă excitația unui organ(ism).
 

excitație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. excitation, lat. excitatio)

1. excitare.
2. proces fiziologic manifestat prin accentuarea activității funcționale a unei celule, a unui țesut sau organ ca reacție la un stimul.
3. stare de enervare, de încordare, de ațâțare.
4. producere a unui câmp magnetic util în mașini, aparate sau instrumente electrice.
5. producere a câmpului magnetic inductor util în mașinile, aparatele și instrumentele electrice.
 

acuitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acuité)

1. capacitate senzorială de a percepe excitații foarte slabe; agerime, ascuțime.
2. grad de înălțime pe care îl poate atinge o voce, un instrument muzical.
 

aferentație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. afférentation)

1. transmitere a excitației de la neuronii receptori periferici la cei centrali.
 

algezimetrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. algésimétrie)

1. determinare a intensității excitației necesare provocării unei senzații dureroase.
 

aliterație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. allitération)

1. repetare, cu efect muzical, a aceluiași sunet (consoană) sau grup de sunete în cuvinte care se succedă; homeoproforon, parhomeon.
2. (med.) repetare a unor sunete sau silabe în stări de puternică excitație psihică.
3. tendință patologică, obsedantă spre rimă, realizată prin repetarea de silabe.
4. (înv.) aliterațiune.
 

amoc

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., engl. amok)

1. boală mintală tropicală, provocată de abuzul de stupefiante, excitante etc., manifestată prin tendință la fugă și impulsuri criminale.
2. (fig.) izbucnire violentă, furie inexplicabilă.
3. (var.) amok.
 

anatropism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anatropisme)

1. curbare a plantelor în direcția factorului de excitație.