Dictionar

perfid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. perfide)

1. s. m. f. (om) care sub o înfățișare binevoitoare ascunde răutate, viclenie; fățarnic, prefăcut, ipocrit.
 

perfidie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. perfidie)

1. caracter perfid; lipsă de loialitate, de cinste; viclenie, fățărnicie, ipocrizie.
2. faptă perfidă.
 

astuție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. astuzia)

1. șiretenie, viclenie, perfidie.
2. subtilitate, finețe.
 

bizantin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. byzantin, lat. bysantinus)

1. propriu Bizanțului sau Imperiului Bizantin.
2. artă ~ă = artă caracterizată prin predominarea cupolei, a suprafețelor și liniilor curbe în arhitectură și printr-o varietate de culori în ornamentație.
3. (fig.) intrigant; perfid, corupt.
 

diabolic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. diabolique, lat. diabolicus)

1. drăcesc, de (la) diavol; demonic.
2. funest, primejdios.
3. rău, crud; cinic; perfid.
 

iezuit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. jésuite, germ. Jesuit)

1. membru al unui ordin de călugări catolici, creat în 1534 de călugărul sp. Ignațiu de Loyola pentru combaterea Reformei și întărirea puterii papale.
2. (fig.) om ipocrit, intrigant, viclean, perfid.
 

iezuitism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. jésuitisme)

1. concepția morală și politică a iezuiților.
2. (fig.) lipsă de scrupule în acțiune, în activitate; ipocrizie, perfidie.
 

insidios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. insidieux, lat. insidiosus)

1. perfid, viclean, înșelător; care întinde, ascunde o cursă.
2. (despre gaze de luptă) care își manifestă acțiunea asupra organismului mai târziu.
3. (despre boli) care apare pe nesimțite, fără simptome vizibile.