Dictionar

AITALO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (gr. aithales „tufiș mereu verde”)

1. „tufiș semipervirescent”.
 

aitalofite

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. aithalophytes)

1. plante din tuferișuri sempervirescente.
 

aitui

Parte de vorbire:  I. vb. tr. (reg.), II. vb. refl. (reg.)  
Etimologie: (necunoscută)

1. I. a îndemna pe cineva la ceva.
2. II. a se deda la ceva.
 

aituire

Parte de vorbire:  s.f. (regional)  
Etimologie: (aitui)

1. chemare la o acțiune; îndemn, (reg.) aituit.
2. obișnuință de a face fapte rele.
 

aituit, -ă

Parte de vorbire:  adj. (regional)  
Etimologie: (aitui)

1. chemat la o acțiune; îndemnat.
2. obișnuit să facă fapte rele.
 

alait

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. alait)

1. mineral rar, de culoare roșie, din Asia Centrală.
 

acufenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acouphène)

1. senzație auditivă patologică, prin zgomote, vâjâituri în urechi, fără un sistem extern; tinitus.
 

arheopterix

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. archéoptéryx)

1. (paleontologie) animal fosil, capabil de zbor, prevăzut cu pene și dinți, prezentând simultan caracteristicile unei reptile și ale unei păsări; acești dinozauri aviari, cu o lungime mai mică de 60 cm, au trăit în urmă cu aproximativ 150 milioane de ani, la sfârșitul jurasicului, într-un mediu insular, care se află în prezent în Germania.
 

asperitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aspérité, lat. asperitas)

1. însușirea de a fi aspru la pipăit, zgrunțuros; partea zgrunțuroasă a unei suprafețe.
2. (fig.) asprime, lipsă de delicatețe, de suplețe.
 

boniment

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. boniment)

1. anunț oral făcut la intrarea într-un loc de spectacol pentru a trezi interesul public.
2. argumentație ingenioasă a unui vânzător ambulant pentru a convinge și atrage noi clienți.
3. (prin ext.) anunț pompos de șarlatan; reclamă sforăitoare.
 

brandenburg

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brandenbourg)

1. șnur, găitan ca podoabă de pieptul unor haine.
 

catifelin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (catifel/at/ + -in)

1. care are aspectul și finețea plăcută la pipăit a catifelei; catifelat.