Dictionar

alternare a generațiilor

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT alternatio generationum
2. FR alternance des générations
3. EN alternation of generations
4. DE Generationswechsel
5. RU сменa rенерaций; чередовaние поколений
6. HU nemzedékváltakozás, ivadékcsere
 

alternare de faze

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT alternatio phasium
2. FR alternance des phases
3. EN biphasic alternation
4. DE Phasenwechsel
5. RU сменa фaз
6. HU fáziscsere
 

alternare; alternanță

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT alternatio
2. FR alternation; alternance
3. EN alternation; interchange
4. DE Abwechslung
5. RU чередовaние; сменa
6. HU váltakozás; cserélődés
 

subalternare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după germ. Subalternation)

1. (log.) raport după care din adevărul judecății universale reiese adevărul judecății particulare corespondente, iar din înlăturarea judecății particulare rezultă înlăturarea judecății universale corespondente.
 

ALO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (gr. allos „altul”)

1. „altul, diferit, deosebit, alternare, alternanță”.
 

alternat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. alternat)

1. drept al unui stat de a fi numit primul în exemplarul care îi revine din textul tratatului la care este parte.
2. schimbare pe rând; succedare regulată a fenomenelor specifice, a culturilor; alternare.
 

asolament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assolement)

1. alternare periodică a culturilor agricole de pe o anumită suprafață de teren.
 

bending

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. bending)

1. alternarea arcușului cu ciupirea coardelor (la contrabas).
 

broderie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. broderie)

1. artă a decorării unei țesături cu motive ornamentale cusute în relief cu fire din diferite materiale; compoziția ornamentală însăși.
2. (p. ext.) ornamentație fină.
3. (muz.) ornament melodic realizat prin alternarea unei note dintr-un acord cu cea superioară sau inferioară, depărtată cu un (semi)ton.
 

ciclotimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cyclothymie)

1. formă ușoară de psihopatie, caracterizată prin alternarea stărilor de euforie cu cele de depresiune.