Dictionar

antropologic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anthropologique)

1. referitor la antropologie.
2. școală ~ă = a) școală întemeiată de Lombroso, care concepea infracțiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip înnăscut de „om criminal”; b) orientare sociologică care susține în mod eronat că viața socială a popoarelor este determinată de caracteristicile anatomo-fiziologice ale rasei.
 

antropogenie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anthropogénie)

1. știință antropologică care studiază originile, evoluția și istoria omenirii; antropogeneză.
 

contemplativitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. contemplativité)

1. caracter contemplativ.
2. trăsătură caracteristică a filozofiei materialiste nemarxiste constând, în esență, în neînțelegerea rolului practicii atât sub raport antropologic, cât și gnoseologic.
 

eoantrop

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. éoanthropus)

1. maimuță antropoidă fosilă foarte asemănătoare cu omul; omul de Piltdown.
2. (Notă) Omul de Piltdown a fost o fraudă paleoantropologică în care fragmente osoase au fost prezentate ca rămășițe fosilizate ale unui om timpuriu necunoscut anterior. Înșelătoria a fost demonstrată definitiv abia în 1953, la 41 de ani de la presupusa descoperire.
 

monogenism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. monogénisme)

1. teorie antropologică potrivit căreia toate rasele umane provin dintr-un tip primitiv comun.
 

monogenist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. monogéniste)

1. I. referitor la monogenism, sistem antropologic care susține că toate tipurile umane au aceeași origine.
2. II. adept al monogenismului.
3. (antonim) poligenist.
 

poligenist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. polygéniste)

1. I. referitor la poligenism, la poligeneză (teorie antropologică conform căreia populațiile umane au origini multiple și au apărut în locuri diferite de pe glob).
2. II. adept al poligenismului.
3. (antonim) monogenist.