Dictionar

dramă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. drame, lat., gr. drama)

1. specie a genului dramatic în care tragicul se amestecă cu comicul.
2. ~ muzicală (sau lirică) = (spectacol de) operă.
3. arta dramatică.
4. (fig.) eveniment tragic, zguduitor; nenorocire.
5. frământare, conflict sufletesc puternic, cu consecințe tragice.
 

farsă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. farce, it. farsa)

1. comedie ușoară în care comicul reiese mai ales din situații hazlii; bufonerie.
2. păcăleală, festă.
3. carne tocată și condimentată cu care se umple o pasăre, un pește, o legumă; umplutură.
 

melodramă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. mélodrame)

1. (în tragedia antică greacă) dialog cântat între corifeu și un personaj.
2. dramă care utiliza acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau ieșirea personajelor din scenă.
3. operă dramatică scrisă într-un stil emfatic, cu acțiune complicată, neverosimilă, în care comicul alternează cu dramaticul.
 

tragicomic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. tragi-comique)

1. adj. referitor la tragicomedie.
2. s. n. categorie estetică, existența simultană a tragicului și a comicului.
 

umor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., engl. humour, lat. humor)

1. înclinare spre glume și ironii care se ascunde sub o înfățișare serioasă; (p. ext.) voie bună, haz.
2. ~ negru = umor care își trage forța comică din fapte tragice, macabre.
3. categorie estetică aparținând comicului, a cărei esență constă în evidențierea îngăduitoare a nepotrivirii și a absurdității unor situații considerate normale.