antecedent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații.
7. prima secțiune a unei unități melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.

contrapuncta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. contrappuntare)

1. tr. a tigheli (stofe, țesături) pe ambele fețe.
2. (fig.) a construi pe mai multe planuri paralele individualizate, situații, imagini corespondente; a face să corespundă.
3. intr. (muz.) a folosi tehnica contrapunctului.

contrapunctic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. contrapuntique)

1. scris după regulile contrapunctului.

contrapunctist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contrapuntiste)

1. compozitor care utilizează contrapunctul.

fugă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. fuga)

1. compoziție muzicală polifonică în care vocile se succedă, repetând fiecare melodia dezvoltată după legile contrapunctului.