Dictionar

imediatețe

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. immediatezza, fr. immédiateté)

1. caracter imediat, nemijlocit al unei acțiuni, al unui fapt.
2. caracter de urgență.
 

cogitativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. cogitativo)

1. referitor la cugetare.
2. care se referă la cogitație.
3. (scolastică) facultate ~ă = facultatea de a face inferențe imediate care nu implică nici construcția, nici rigoarea unei deducții.
 

impresionism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. impressionnisme)

1. sistem estetic ale cărui principii de creație și de critică sunt bazate pe impresie.
2. mișcare artistică de la sfârșitul sec. XIX, bazată pe exprimarea impresiilor imediate și manifestând un interes deosebit pentru nuanțe, atmosferă, fluiditatea senzațiilor, lumină; în literatură, confundat uneori cu simbolismul, se caracterizează prin înfățițarea rapidă și pregnantă a unor stări sufletești trăite nemijlocit de artist.
 

legitim, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. légitime, lat. legitimus)

1. întemeiat pe lege, care se justifică prin lege; legal.
2. ~ă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal, ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste.
3. just, drept; justificat, îndreptățit.
 

pozitivism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. positivisme)

1. curent filozofic din sec. XIX-XX care neagă filozofia ca o reprezentare teoretică gene-ralizată a lumii, limitându-se la faptele confirmate de experiență și negând astfel posibilitatea cunoașterii esenței fenomenelor.
2. interes exagerat pentru problemele practice, materiale, tendință de a urmări numai avantajele imediate.