implicit, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. implicite, lat. implicitus)

1. (și adv.) cuprins în ceva, care se înțelege de la sine.

competență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compétence, lat. competentia)

1. capacitate a cuiva de a se pronunța asupra unei probleme, de a face ceva.
2. aptitudine, calitate a unei autorități, a unui funcționar de a exercita anumite atribuții.
3. a fi de ~a cuiva = a intra în atribuțiile cuiva; a-și declina ~a = a se declara fără autoritate, fără pregătirea necesară sau legală pentru a soluționa un litigiu.
4. știința lingvistică implicită, interiorizată de subiecții vorbitori ai unei limbi.
5. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci.
6. (biol.) capacitate a celulelor de a reacționa la semnale de dezvoltare.

cvasicontract

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. quasi-contrat)

1. aranjament fără o perfectare legală; angajament implicit, independent de orice contract.
2. contract imperfect încheiat între guvern și producător în vederea încurajării unei anumite producții.
3. acord între autoritățile publice și un producător pentru a susține o producție.
4. (var.) cuasicontract.

implicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. implication, lat. implicatio)

1. idee, fapt care este o consecință imediată a altui fapt sau căruia îi urmează implicit.
2. stare a cuiva implicat într-o afacere, într-un proces.
3. (log.) enunț în care adevărul sau falsul antecedentului atrage după sine adevărul sau falsul consecventului și invers.
4. (mat.) relație logică între două proprietăți astfel că exactitatea celei dintâi atrage exactitatea celei de-a doua.
5. (lingv.) caracteristică modală care exprimă faptul că un anume proces este implicat în enunțul verbului.

ipso facto

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (lat. ipso facto)

1. prin chiar acest fapt, înțeles de la sine, implicit.

metaforă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. métaphore, lat., gr. metaphora, it. metafora)

1. figură de stil constând în a atribui unui cuvânt un înțeles nou pe baza unei comparații subînțelese; (prin gener.) figură de stil.
2. cuvântul sau expresia folosită într-o astfel de comparație implicită.

simplitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (simplu + -itate)

1. însușirea de a fi simplu; simplicitate.
2. lipsă de artificialitate, de afectare, de rafinament; sinceritate.
3. naivitate, credulitate.