locuibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (locui + -bil)

1. în care se poate locui, bun de locuit; (înv.) locuincios.
2. (antonim) nelocuibil.

locuibilitate

Parte de vorbire:  s.f. (pl. -tăți)  
Etimologie: (locuibil + -itate)

1. însușire a unui spațiu de a fi locuit.
2. (antonim) nelocuibilitate.

amenajament

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aménagement)

1. acțiunea de amenajare a resurselor unui loc pentru a le face exploatabile sau mai productive.
2. disciplină care are ca obiect amenajarea pădurilor.
3. lucrare conținând descrierile, planurile și dispozițiile privitoare la pădurile amenajate.
4. (rar) acțiunea de a amenaja, de a face locuibil un loc, o casă et cetera; acțiunea de a adapta, de a modifica ceva pentru a-l face mai potrivit și rezultatul acestei acțiuni; organizare.
5. (cib.) seria operațiilor de așezare care într-un program nu contribuie direct la obținerea soluției, ci mai curând la buna utilizare a organelor calculatorului.

bibazic

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bibasique)

1. (despre acizi) care conține doi atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi de metal; dibazic.
2. acid ~ = acid care conține într-o moleculă doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiți printr-un metal.

polibazic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. polybasique)

1. (despre acizi) care conțin în moleculă mai mulți atomi de hidrogen înlocuibili cu atomi metalici.

substituibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după it. sostituibilità)

1. însușirea de a fi substituibil, înlocuibil.
2. caracterul a ceea ce poate fi înlocuit cu altceva.
3. (antonim) insubstituibilitate.

nelocuibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (ne- + locuibil)

1. care nu poate fi locuit; unde nu se poate locui.
2. (antonime) locuibil, (înv.) locuincios.

nelocuibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (nelocuibil + -itate)

1. caracter a ceea ce este nelocuibil.
2. imposibilitate de a locui undeva.
3. (antonim) locuibilitate.