Dictionar

demodulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Demodulation, fr. démodulation)

1. (radio, inform.) operație inversă modulației; separare a oscilației de joasă frecvență de unda purtătoare de înaltă frecvență.
 

intermodulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intermodulation)

1. modulație parazitară a unui semnal electric alternativ, caracterizată prin apariția unor frecvențe rezultate din combinarea diverselor componente ale semnalului.
 

modulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. modulation, lat. modulatio, it. modulazione)

1. modificare a amplitudinii frecvenței sau fazei unei oscilații armonice.
2. (muz.) trecere a unui sunet, a unei melodii dintr-o tonalitate în alta; serie de inflexiuni corespunzătoare unei emisiuni vocale.
 

supramodulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. surmodulation)

1. înregistrare a unor semnale electrice de audiofrecvență cu valori mai mari decât cele permise într-un anumit sistem și pe un anumit purtător.
 

transmodulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. transmodulation)

1. deformare a unui semnal radioelectric datorită suprapunerii unui alt semnal.
 

demodula

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. démoduler)

1. a efectua o demodulație; a reconstitui un semnal modulat.
2. (inform.) a converti datele digitale în semnal analogic.
3. (antonim) a modula.
 

demodulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Demodulation, fr. démodulation)

1. (radio, inform.) operație inversă modulației; separare a oscilației de joasă frecvență de unda purtătoare de înaltă frecvență.
 

exclamație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exclamation, lat. exclamatio)

1. cuvânt, propoziție, frază rostite cu o anumită modulație a vocii, prin care se exteriorizează o emoție, un sentiment; strigăt.
2. figură de stil prin care atutorul exprimă, cu autorul unei exclamații (1), un sentiment puternic.
 

inflexiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inflexion, lat. inflexio)

1. modificare a înălțimii unui sunet, a timbrului unei vocale; schimbare bruscă a vocii, a accentului; modulație (2).
2. îndoire, curbare.
3. ~ osoasă = incurbare osoasă.
4. (mat.) schimbare de sens a concavității unei curbe plane.
 

intermodulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intermodulation)

1. modulație parazitară a unui semnal electric alternativ, caracterizată prin apariția unor frecvențe rezultate din combinarea diverselor componente ale semnalului.
 

modula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. moduler)

1. a exprima ceva prin inflexiuni ale vocii; a schimba tonul, inflexiunile vocii; a ritma, a cadența.
2. a efectua o modulație (2).