Dictionar

solvent 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. solvent)

1. substanță pentru dizolvarea altor substanțe; dizolvant.
 

solvent 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. Solvent)

1. adj., s. m. f. (elev, student) care plătește taxa de frecvență sau de internat.
2. adj. solvabil.
 
 

solventare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. solventation)

1. tratare a unui produs petrolier, ulei etc. cu un solvent1, în vederea rafinării.
 
 

anisol

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anisole)

1. eter metilic al fenolului, lichid cu miros plăcut, ca solvent.
 
 
 

bancrut

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (germ. Bankrott, cf. it. bancarottiere)

1. persoană care a suferit o bancrută (situație de insolvență și în special de incapacitate de plată); bancrutar.