Dictionar

vezică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. vesica)

1. (anat.) organ cavitar care colectează temporar unele produse de excreție sau secreție; bășică.
2. ~ biliară = rezervor temporar al bilei în fosa colecistului de pe fața inferioară a ficatului; colecist; ~ ombilicală = sac vitelin.
3. (biol.) ~ înotătoare = organ plin cu gaze, caracteristic peștilor osoși, care determină ridicarea și coborârea peștelui în apă.
 

vezical, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. vésical, lat. vesicalis)

1. referitor la vezică, al vezicii.
 

vezicant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. vésicant)

1. care produce vezicule; vezicator.
2. gaz ~ = gaz de luptă care provoacă leziuni grave pielii și căilor respiratorii, cum ar fi gazul muștar.
 

vezicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. vésication)

1. efectul produs de un medicament vezicant.
 

vezicator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. vésicatoire)

1. I. (despre substanțe, medicamente) care are proprietăți revulsive și care determină apariția de vezicule pe piele, provocând o congestie locală; vezicant.
2. II. substanță puternic revulsivă.
 

azotiperită

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. azotypérite)

1. substanță toxică vezicantă de luptă.
 

calcul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. calcul, lat. calculus)

1. s. n. ansamblu de operații (aritmetice, algebrice etc.) urmărind stabilirea unor mărimi.
2. capitol al științelor matematice în care se folosește un anumit tip de operații.
3. ~ grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcții geometrice; ~ logic = operație analoagă calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice.
4. (pl.) planuri, combinații, socoteli.
5. s. m. formație calcaroasă care afectează diferite organe animale (rinichi, vezică etc.).
 

cervicocistopexie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cervico-cystopexie)

1. (med.) suspendare chirurgicală a colului vezical în caz de incontinență urinară.
 

CIST(O)-, CISTIC(O)-, -cist

Parte de vorbire:  afix  
Etimologie: (fr. cyst/o/-, cystic/o/-, -cyste, -kyste, cf. gr. kystis)

1. „vezică”.
 

cistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cystique)

1. (med.) care aparține vezicii urinare sau vezicii biliare.
2. (med.) referitor la vezica biliară sau urinară.
3. canal ~ = canal care leagă vezica biliar de canalul coledoc.
 

CISTICO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (gr. kystikos „vezical, de bășică”)

1. „vezică, vezical, canal cistic”.