OK
X
deranj
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (deranja)
1.
dezordine,
neorânduială.
2.
(fig.)
tulburare
a
liniștii
cuiva;
incomodare.
deranja
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. déranger)
1.
tr.
a
pune
în
neorânduială;
a
face
dezordine.
2.
(fam.)
a-și
~
stomacul
=
a
face
indigestie.
3.
(fig.)
a
tulbura,
a
stingheri,
a
jena,
a
incomoda
(pe
cineva).
4.
tr.,
refl.
a
(se)
deregla,
a
(se)
defecta.
5.
refl.
a
se
osteni
pentru
cineva.
deranjament
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. dérangement)
1.
perturbare,
defect
la
o
mașină,
într-un
sistem
tehnic
etc.;
defectare.
2.
(fam.)
indigestie,
diaree.
deranjant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (deranja + -ant)
1.
care
deranjează,
provoacă
disconfort.
2.
care
perturbă
buna
funcționare,
starea
sau
cursul
normal.
ambeta
Parte de vorbire:
vb. tr., refl. (învechit)
Etimologie: (fr. embêter)
1.
a
cauza
dezagrement;
a
enerva,
a
importuna
pe
cineva;
a
supăra,
a
deranja.
2.
a
resimți
plictiseală,
a
fi
plictisit;
a
(se)
plictisi.
antiizostatic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (anti- + izostatic)
1.
(despre
fenomene)
care
acționează
în
sensul
deranjării
echilibrului
izostatic
al
scoarței
terestre.
conturba
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (lat. conturbare)
1.
a
tulbura
o
stare
liniștită,
constantă;
a
deranja.
defect, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (lat. defectus, germ. Defekt)
1.
adj.
care
s-a
defectat,
s-a
stricat.
2.
s.
n.
imperfecțiune,
lipsă,
cusur.
3.
deranjament,
dereglare
care
împiedică
funcționarea
unei
mașini,
a
unui
aparat,
mecanism
etc.
4.
dezavantaj,
inconvenient.
5.
(fiz.)
~
de
masă
=
diferența
dintre
suma
particulelor
constitutive
ale
unui
atom
și
masa
reală
a
acestuia.
defecțiune
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. défection, lat. defectio)
1.
dezertare,
părăsire
a
unui
partid,
a
unei
cauze
etc.
2.
deranjament
care
împiedică
buna
funcționare
a
unei
mașini,
a
unui
aparat
etc.
deranjant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (deranja + -ant)
1.
care
deranjează,
provoacă
disconfort.
2.
care
perturbă
buna
funcționare,
starea
sau
cursul
normal.