Dictionar

defecta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (defect)

1. refl. (despre mașini, aparate, mecanisme etc.) a avea un defect, a (se) strica.
2. tr. a produce un defect (la o mașină etc.).
3. intr. (rar) a trăda.
 

defect, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. defectus, germ. Defekt)

1. adj. care s-a defectat, s-a stricat.
2. s. n. imperfecțiune, lipsă, cusur.
3. deranjament, dereglare care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat, mecanism etc.
4. dezavantaj, inconvenient.
5. (fiz.) ~ de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia.
 

deranja

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déranger)

1. tr. a pune în neorânduială; a face dezordine.
2. (fam.) a-și ~ stomacul = a face indigestie.
3. (fig.) a tulbura, a stingheri, a jena, a incomoda (pe cineva).
4. tr., refl. a (se) deregla, a (se) defecta.
5. refl. a se osteni pentru cineva.
 

deranjament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dérangement)

1. perturbare, defect la o mașină, într-un sistem tehnic etc.; defectare.
2. (fam.) indigestie, diaree.
 

deregla

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dérégler)

1. tr., refl. a (se) deranja din funcționarea normală, a ieși, a face să iasă din regimul normal; a (se) defecta.
 

detraca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. détraquer)

1. refl. a înnebuni, a se sminti, a se țicni.
2. (despre mașini) a se defecta.
 

scurgere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (scurge)

1. acțiunea de a (se) scurge și rezultatul ei.
2. curgere a unui lichid, pierdere a unui fluid (dintr-o conductă defectă).
3. (concret.) loc (amenajat sau natural) pe unde se scurge apa de prisos.
4. (pop.) nume dat unor secreții patologice ale corpului omenesc.
5. (fig.) trecere a timpului, a vieții, a existenței; succesiune în timp.
6. (var.) (înv.) scurere.