Dictionar

amară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amarre)

1. cablu pentru amararea ambarcațiilor.
 

amara

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. amarrer)

1. a fixa obiectele, instalațiile de la bordul unei (aero)nave.
 

amărăciune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (amărî (sau amar) + -(ă)ciune)

1. însușirea de a fi chinuitor, dureros, amar.
2. durere, tristețe.
3. întâmplare, împrejurare dureroasă, chinuitoare; chin.
4. gust amar; amăreală.
5. (loc. adv.) cu ~ = cu tristețe, cu supărare.
 

amaraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amarrage)

1. amarare.
2. bordaj de susținere a unui obiect pe o navă.
 

amărăluță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (amăreală + -uță)

1. (bot.) mică plantă erbacee cu frunzele ascuțite și cu flori mici, galbene-aurii, care conțin un suc amar cu proprietăți tonice (Cicendia filiformis); amăruță, buruiană amară.
 

amarant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amarante, lat. amarantus)

1. plantă erbacee cu inflorescență în formă de spic, cu flori mici, purpurii, galbene sau albeIadj. inv., s. n. (colorant) roșu-violet.
 

amarantacee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amarantacées)

1. familie de plante erbacee apetale: amarantul.
 

amărătură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (amărî + -tură)

1. însușirea de a fi chinuitor, dureros, amar; amărăciune.
2. (var.) (înv.) amărâtură.
 

absint

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. absinthe, lat. absinthium)

1. plantă amară și aromatică, cu esență toxică; pelin.
2. băutură alcoolică, tare, verzuie, preparată din absint.
 

adenofibrom

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. adénofibrome)

1. (med.) tumoare glandulară benignă, din celule și fibre conjunctive; tumoră benignă a sânului compusă din țesut fibros și țesut glandular care ajunge la glanda mamară; fibroadenom.
 

aeromamografie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. aeromammography)

1. radiografie mamară după insuflarea aerului în spațiul retromamar.
 

amaraj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amarrage)

1. amarare.
2. bordaj de susținere a unui obiect pe o navă.
 

amarantacee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amarantacées)

1. familie de plante erbacee apetale: amarantul.
 

arimaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. arrimage)

1. acțiunea de a arima; arimare.
2. aranjare și fixare a încărcăturii unei nave (sau aeronave) pentru obținerea echilibrării necesare.
3. (antonim) dezamarare.