OK
X
consfințitor, -oare
Parte de vorbire:
adj., s.m.f.
Etimologie: (consfinți + -tor)
1.
(persoană)
care
consfințește.
libertate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. liberté, lat. libertas)
1.
posibilitatea
de
a
acționa
după
propria
voință
sau
dorință,
de
a
face
sau
de
a
nu
face
o
acțiune.
2.
puterea
pe
care
cetățeanul
o
are
de
a
face
ceea
ce
dorește,
sub
protecția
legilor
și
în
limitele
acestora.
3.
stare
a
unei
persoane
cu
drepturi
depline,
care
nu
este
în
servitute;
stare
de
independență.
4.
starea
celui
care
nu
este
reținut
prizonier,
care
nu
este
deținut.
5.
starea
unui
animal
care
nu
trăiește
în
captivitate.
6.
drept
consfințit
printr-o
legislație,
printr-o
convenție;
lipsă
a
restricțiilor.
7.
(pl.)
drepturi
cetățenești.
8.
independență,
neatârnare
(a
unui
stat
față
de
o
putere
străină).
9.
~
individuală
=
dreptul
care
garantează
inviolabilitatea
persoanei.
10.
~
de
conștiință
=
dreptul
oricărui
cetățean
de
a
avea
o
opinie
proprie
în
orice
domeniu
de
activitate.
11.
~
de
gândire
sau
~a
cuvântului
=
dreptul
de
a
exprima
prin
viu
grai
sau
prin
scris
opiniile
proprii.
12.
~
de
mișcare
=
posibilitatea
persoanei
de
a
se
deplasa
și
de
a
se
așeza
după
dorință.
13.
(loc.
adv.)
în
~
=
după
bunul
plac,
nestingherit.
14.
(expr.)
a-și
lua
~a
să...
(sau
de
a...)
=
a-și
îngădui,
a-și
permite
să...
15.
(expr.)
a
pune
în
~
=
a
elibera
din
închisoare,
din
arest
etc.
sancționat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (sancționa)
1.
(despre
legi,
dispoziții
etc.)
confirmat,
aprobat;
consfințit.
2.
căruia
i
s-a
aplicat
o
sancțiune;
pedepsit.