Dictionar

gintă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. gens, -ntis)

1. grup de descendenți ai unui strămoș comun, legați între ei prin rudenie de sânge, care constituie unitatea de producție fundamentală a comunei primitive.
2. neam, origine.
3. (jur.) dreptul ~ților = dreptul internațional.
 

septuagintă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. septuaginta)

1. versiunea alexandrină a Vechiului Testament tradusă în limba greacă.
 

clan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. clan)

1. grup de familii înrudite la popoarele celtice.
2. comunitate umană din orânduirea primitivă, formată din indivizi uniți prin legături de rudenie și de limbă; gintă, trib.
3. mic grup de specii vegetale, crescute pe suprafețe puțin întinse, care tind să se răspândească.
4. (peior.) clică.
 

daghereotipie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. daguerréotypie)

1. vechi procedeu de a reproduce imaginile obiectelor pe o placă de cupru argintată, sensibilizată cu vapori de iod.
 

filigran

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. filigrane, it. filigrana)

1. lucrătură artistică de aurărie sau argintărie, din fire subțiri întrețesute, cu aspect de broderie fină.
2. desen de fond, transparent, imprimat pe hârtie.
 

gentilic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. gentilicius)

1. care aparține gintei, referitor la gintă.
 

termos

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Thermos)

1. vas de sticlă cu pereți dubli, argintați în interior și protejați de o cutie metalică, pentru păstrarea unui lichid la o temperatură constantă.
 

trib

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. tribus, fr. tribu)

1. formă de organizare economică și social-politică a societății primitive, dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, reunite pe baza comunității teritoriului și supuse autorității unui șef unic.
2. (la unele popoare din ant.) seminție, gintă, neam.
3. (biol.) subdiviziune a familiei cu genuri înrudite.