rezonanță
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (fr. résonance)
Etimologie: (fr. résonance)
1. fenomen care se produce când un corp de dimensiuni mari poate fi făcut să vibreze sub acțiunea unei forțe aplicate la intervale regulate; proprietate a unor corpuri sau încăperi de a întări și prelungi sunetele.
2. cutie de ~ = cutie care produce rezonanța unui instrument cu coarde.
3. creștere puternică a secțiunii eficace a unei reacții nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil.
4. (chim.) teorie a mezomeriei, potrivit căreia structura reală a unei particule chimice este un fenomen dinamic ce presupune un tip special de mișcare oscilatorie a electronilor de valență.
5. (fig.) ecou, rezultat, răsunet.
6. (lingv.) timbru.