Dictionar

 

antirezonanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antirésonance, engl. antiresonance)

1. stare de vibrație opusă rezonanței.
 
 

antirezonant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. antirésonnant, engl. antiresonant)

1. care prezintă antirezonanță.
 

autofonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autophonie)

1. rezonanță penibilă și obsedantă a propriei voci.
 

balalaică

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. balalaika)

1. vechi instrument muzical rusesc, compus dintr-o cutie de rezonanță triunghiulară, cu trei coarde ciupite.
 
 

bronhofonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bronchophonie)

1. rezonanță exagerată a vocii bolnavului la ascultarea plămânilor, în pneumonie, bronșită, astmă.
 

clangor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clangor)

1. rezonanță metalică a zgomotului inimii.