Dictionar

unificator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. unificateur)

1. care unifică, care contribuie la unificare.
2. care aduce sau readuce la unitate.
3. (antonim) diversificator.
 

european, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. européen)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Europa.
2. adj. care aparține Europei; referitor la comunitatea ecomonică și politică a Europei unificate.
 

gladifer

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. gladifer, purtător de spadă)

1. membru al unui ordin de călugări, întemeiat în 1202 la Riga, având ca semn distinctiv două spade roșii pe mantia albă, ordin care mai târziu s-a unificat cu cel teuton.
 

traductor

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. traducteur)

1. dispozitiv al unui sistem cu reglare automată care transformă în semnal unificat o mărime pentru a putea fi măsurată cu o altă mărime.
2. organ al unui aparat telegrafic sau al unui receptor Morse care traduce impulsurile electrice primite în semnale sonore sau vizuale.
3. (cib.) dispozitiv la care alfabetul de ieșire e diferit de cel de intrare.
 

unitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. unitif)

1. care unește; propriu a uni; unificator.
2. (teologie) viața ~ă = viață în uniune cu Dumnezeu.
3. (anat.) fibre ~e ale inimii = fibre musculare comune părților stângi și drepte ale inimii.
 

diversificator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. diversificateur)

1. care variază, care diversifică.
2. (antonim) unificator.