Dictionar

culm 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. culmus)

1. tulpină din articule, goală sau plină, cu țesut spongios; pai.
 

culm 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. culm, germ. Kulm)

1. (din) primul etaj al carboniferului de facies continental.
 

culmen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. culmen)

1. porțiune superioară a monticulului vermisului cerebelului.
 

culmifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. culmifère)

1. (bot.) care are tulpina în formă de pai, precum grâul sau secara.
 

culmina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. culminer, lat. culminare)

1. (despre aștri) a atinge punctul de culminație.
2. (fig.) a atinge cel mai înalt stadiu; a ajunge la apogeu.
 

culminant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. culminant)

1. care culminează.
2. punct ~ = momentul de cea mai mare încordare al unei acțiuni.
 

acmee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acmé)

1. apogeu, punct culminant.
2. fază în care o boală atinge intensitatea maximă.
3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie și ontogenie.
 

alpinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alpinisme)

1. sport în ascensiuni pe culmi muntoase greu accesibile.
 

apogeu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apogée, gr. apogaion)

1. punctul cel mai depărtat de Pământ de pe orbita unui satelit natural sau artificial.
2. punct culminant în dezvoltarea unui fenomen, a unei situații etc.; culme.
 

briză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brise)

1. vânt periodic ușor, care suflă la țărmul mării ziua spre uscat, iar noaptea spre mare, sau la munte, în amurg, spre văi, iar dimineața spre culmi; (p. ext.) adiere, boare.
 

capodoperă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. capodopera)

1. operă desăvârșită, culme a creației; (p. ext.) lucrare perfectă în orice domeniu.
 

catastază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. catastase)

1. (în tragedia antică) punctul culminant înaintea catastrofei.
2. (lingv.) impostație.