antecedent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații.
7. prima secțiune a unei unități melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.

contramiting

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (contra- + miting)

1. acțiune de protest care are loc în apropierea unei demonstrații opuse ideologic; miting care se opune altuia; contrademonstrație.

exuberant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exubérant, lat. exuberans)

1. care își manifestă sentimentele prin demonstrații exterioare, vii, excesive; expansiv.
2. abundent; luxuriant.

postula

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. postuler, lat. postulare)

1. a cere cu insistență.
2. a da unei afirmații sau demonstrații caracter de postulat.

sofistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sophistique, lat. sophisticus)

1. adj. (despre judecăți) bazat pe un sofism; fals, eronat.
2. s. f. folosirea în discuție sau în demonstrații a unor raționamente greșite și a sofismelor, cu scopul de a denatura adevărul.
3. arta și orientarea filozofică a sofiștilor.