Dictionar

deruta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dérouter)

1. a zăpăci, a încurca; a dezorienta, a descumpăni; a înșela.
 

derută

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déroute)

1. stare de zăpăceală, de dezorientare, de dezordine.
 

derutant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déroutant)

1. care derutează, care deconcertează.
 

dezorienta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. désorienter)

1. tr., refl. a face să-și piardă sau a-și pierde simțul orientării, a nu recunoaște locul unde se află.
2. (fig.) a (se) zăpăci, a (se) deruta.
 

fentă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. feinte)

1. (sport) complex de mișcări executate rapid pentru derutarea adversarului și obținerea unui avantaj asupra acestuia.
 

groggy

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. groggy)

1. (despre un boxer) amețit în urma loviturilor puternice primite; (p. ext.) luat prin surprindere, care și-a pierdut cumpătul, derutat.
 

intoxica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. /s’/intoxiquer, lat. intoxicare)

1. tr., refl. a(-și) introduce în organism substanțe toxice, a (se) otrăvi.
2. (fig.) a (se) plictisi foarte tare.
3. tr. a influența în mod insidios spiritele pentru a le face sensibile la propagandă, a demoraliza.
4. a deruta prin difuzarea de știri false.
 

trenă 2

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. traîne)

1. viteză cu care aleargă concurenții într-o cursă atletică, ciclistică etc.
2. a duce ~a = a) a merge în urma unui grup de persoane; b) a conduce plutonul concurenților într-o cursă sportivă; ~ falsă = inițiativă aparentă a unui atlet, a unui ciclist, în scopul derutării adversarilor din cursă.
 

confuzionant

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. confuzie)

1. care provoacă confuzie, derutant.