Dictionar

diacritic

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. diacritique, gr. diakritikos)

1. semn ~ = semn grafic care modifică valoarea fonetică a unei litere.
 

circumflex

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. circonflexe, lat. circumflexus)

1. curbat în semicerc, arcuit.
2. accent ~ = semn diacritic ( ^ ), specific limbii franceze, care marchează vocalele lungi urmate de o consoană (vocală) dispărută ulterior.
3. (despre artere, vene, nervi) care înconjură, care are un traiect răsucit.
4. (despre plante) cu ramurile curbate în jos.
 

cufic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. coufique)

1. care este fără puncte diacritice (vorbind despre o scriere arabă veche, folosită mai întâi pentru caligrafia Coranului, apoi în inscripții ornamentale și monede).
2. scriere ~ă = formă veche de scriere arabă, pentru caligrafierea Coranului.
 

sedilă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cédille)

1. semn diacritic, virgulă care se pune sub o consoană pentru a-i da valoarea unui alt sunet.
 

tildă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tilde, germ. Tilde)

1. semn grafic (~) în unele lucrări pentru înlocuirea unui cuvânt care se repetă.
2. semn diacritic care se pune deasupra unei litere pentru a-i da un caracter palatal sau nazal.
 

tremă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. tréma)

1. semn diacritic (¨) care se pune pe o vocală pentru a arăta că trebuie pronunțată separat de vocala precedentă sau pentru a-i modifica valoarea.
2. poziție răsfrântă a unui grup de dinți.
3. orificiu buco-anal, la viermii trematozi, înconjurat de o ventuză.
4. cloacă la monotreme.