Dictionar

diastază

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. diastase)

1. (biochimie) ferment solubil, prezent în cantități mici în țesuturile vii, animale sau vegetale, unde acționează ca un catalizator biologic; enzimă.
2. (biochimie) substanță produsă prin germinarea diferitelor cereale, în special orz, și utilizată în special pentru fabricarea berii; amilază.
3. dezlipire accidentală a două părți anatomice, normal unite sau articulate între ele; disjuncție.
 

diastază

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT diastasis
2. FR diastase
3. EN diastase
4. DE Diastase
5. RU диaстaзa
6. HU diasztáz, α-amiláz, enzim, amely a keményítőt hidrolizálással glukózzá alakítja
 

amilază

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amylase)

1. (biochimie) enzimă care provoacă hidroliza amidonului și a glucidelor; diastază.
2. ~ salivară = enzimă găsită în salivă care descompune amidonul în maltoză și dextrină; ptialină.
3. ~ pancreatică = enzimă digestivă secretată de glandele pancreatice, activă în sucul pancreatic, cu funcția principală de a ajuta la digerarea carbohidraților din alimentele ingerate.
 

diastazic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. diastasique)

1. enzimatic.
2. referitor la diastază (2).
 

disjuncție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. disjonction, lat. disiunctio)

1. excludere reciprocă.
2. despărțire, separare; diastază (2).
3. asindent.
4. (biol.) separare a unei perechi de cromozomi în cursul mitozei sau meiozei.
5. (log.) relație între două enunțuri care se exclud reciproc; conectiv.
 

enzimă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. enzyme)

1. compus organic produs de anumite celule vii, care accelerează mersul reacțiilor chimice din celulă; ferment; diastază (1).
 

erepsină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. érepsine)

1. diastază a intestinului subțire, care transformă peptonele în aminoacizi.
 

invertină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. invertine)

1. (biochimie) diastază care produce inversarea zaharozei în glucoză și levuloză; invertază.